Istoria Castelului Peleş începe în vara anului 1866, când nou-venitul domnitor Carol I vizitează pentru prima dată micul sat de munte care avea să devină oraşul Sinaia. Încântat de frumusețea zonei, el a decis să ridice în aceste locuri o reşedinţă de vară pentru familia sa. În acest scop, a vândut o moşie din Germania şi, din banii proprii, a cumpărat la Sinaia, în anul 1872, o suprafaţă mlăştinoasă de teren de 1000 de pogoane.
În anul următor, 1873, au început lucrările de asanare şi de stabilizare a terenului. Construcţia Castelului Peleş a durat 10 ani, din 1873 şi până în 1883. De fapt, Peleşul avea să devină un întreg complex, ce urma să cuprindă în final mai multe clădiri – precum castelele Pelişor şi Foişor, Corpul de gardă, Uzina electrică, Economatul sau Grajdurile regale. Planurile iniţiale au fost schiţate de arhitecţii Schultz, Benesch şi Liman – dar, în cursul anilor, câteva zeci de ingineri, arhitecţi şi artişti, români sau străini, au lucrat pentru lărgirea complexului.
De reţinut că în anul inaugurării sale, în 1883, Castelul Peleş era foarte aproape de graniţa cu Austro-Ungaria, care începea dincolo de Predeal. Dar, după unirea Transilvaniei din 1918, Castelul regal de la Peleş a devenit a doua capitală a ţării, aflată chiar în mijlocul României Mari. Ca orice castel, Peleşul are legendele şi misterele sale. Unii spun că, în anumite nopţi din an, prin parcul castelului se văd focuri plutind deasupra pământului – aceasta, pentru că Regele Carol I a îngropat la fundaţia clădirii, aşa cum se obişnuia atunci, mai multe monede de aur. Alţii spun că pe culoarele castelului, în nopţile cu lună, se văd umbrele fantomatice ale foştilor săi stăpâni – regii şi reginele României. Toate acestea, desigur, sunt legende. Un lucru este cert: Nicolae şi Elena Ceauşescu niciodată nu au apreciat acest castel- mai ales după ce au aflat că lemnul clădirii ar fi fost infectat de o ciupercă. Cuplul Ceauşescu a dormit aici doar o noapte, după care a evitat să revină prin aceste locuri.