• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Teatrul Regina Maria (text) si Bogdan Popa (Foto)

Clădirea Teatrului este unul dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos.

Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo.

Edificiul a fost structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. În plus a fost dotată cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici, neschimbate, transformă locaţia într-un spaţiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă şi a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 570 de locuri.

În 9 şi 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentaţiile Teatrului Naţional din Cluj, al cărui director era poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu, iar in 29 ianuarie 1928 se constituie Asociaţia „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil şi un cotidian românesc. Sub direcţia Comitetului Central al Asociaţiei pe 18 septembrie 1928 ia fiinţă Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.

Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiţi scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreţia Petrescu, Octavian Goga, dar şi din repertoriul universal. Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul Naţional din Bucureşti, susţineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc îşi reprezenta spectacolele în deplasările realizate la Beiuş, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Carei, încercând astfel să deţină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a ţării.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, în urma căruia nordul Transilvaniei este cedat Ungariei horthyste, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înfiinţează asociaţia „Prietenii teatrului” cu intenţia de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susţine eforturile Asociaţiei, iar în 19 Decembrie 1945, actorii angajaţi, în frunte cu artistului Ştefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery şi Cormon, „Cerşetori în haine negre”.

La începutul anului 1954, actorii Grigore Schiţcu, C. Simionescu, Gore Teodorescu şi Maria Vasilescu sunt invitaţi la Secţia Culturală a Sfatului Popular Regional, pentru a forma o comisie de formare a secţiei române de teatru, sub conducerea lui Andrei Dauer. Astfel, după un curs sinuos şi nestatornic, în vara anului 1955 ia fiinţă Teatrul de Stat Oradea, care funcţionează de atunci cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară (Szigligeti Tarsulat).

Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Ea s-a dovedit şi din punctul de vedere al alegerii şi din cel al montării o reuşită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean.

Cu sprijinul Inspectoratului de Cultură şi al revistei Familia, conducerea teatrului ia fericita decizie de a intra în circuitul naţional cu un festival de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediţie. Intitulat „Săptămâna teatrului scurt”, festivalul îşi propunea chiar din ediţia inaugurală să definească şi să delimiteze acest gen teatral, reuşind totodată să adune spectacole remarcabile şi regizori consacraţi din întreaga ţară. Începând cu ediţia a VI-a din 1984 Festivalul îşi sporeşte amploarea, transformându-se într-o competiţie internaţională. Cu fiecare an festivalul creşte în valoare, devenind pe parcursul ediţiilor o marcă de prestigiu în peisajul teatral naţional.

În 1978, pe scena teatrului orădean, are loc o premieră inedită atât din punct de vedere cultural cât şi istoric. Sub regia lui Ion Olteanu este montată pentru prima dată piesa „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa”, primul text dramatic scris în româneşte, datând din 1778 şi descoperit în Biblioteca Episcopiei din Oradea. Cu acest spectacol este întreprins un turneu de prezentare în capitală, unde reuşeşte să impresioneze atât de mult încât, doi ani mai târziu, Alexandru Tocilescu va monta acelaşi text, la teatrul Bulandra.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga şi mulţi alţii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Teatrul ,,Regina Maria” – Municipiul Oradea”

Nu sunt detalii