• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa:

Salina Târgu Ocna este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea balneoclimaterică Târgu Ocna din Județul Bacău, Moldova, România. Este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România, ce aparține Societății Naționale a Sării „Salrom” S.A. Deține cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina Trotuș la 240 m adâncime, ce oferă condiții pentru relaxare, mișcare și tratarea afecțiunilor respiratorii. În interior se află amenajat unul dintre puținele lăcașuri de cult din România construite în saline, cu hramul Sfintei Varvara. De asemenea există și un muzeu al formării și exploatării sării.

Al doilea domeniu de activitate al societății îl constituie extracția, prepararea și comercializarea sării pe teritoriul României și în afara țării, de unde se extrag anual circa 90.000–120.000 tone de sare (în funcție de nivelul desfacerii și al cererii pieței). În ceea ce privește extracția de saramură, anual 100.000 de tone ajung la Chimcomplex Borzești.

Atestarea mineritului în aceste zone a fost localizată în perioada daco-romană în Oituz și Târgu Ocna, prin exploatări de suprafață (cariere și lacuri), ceea ce le declară a fi unele dintre cele mai vechi saline din actualul teritoriu al României.

În perioada Evului Mediu salina aducea venituri importante, ceea ce a atras atenția domnitorilor moldoveni. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare a avut loc instaurarea monopolului domnesc asupra ocnelor. Documentul din 17 noiembrie 1502 a reprezentat reînnoirea unui privilegiu mai vechi de aprovizionare cu sare direct de la ocne, întărit Mănăstirii Putna, și pe urmă ale altor mănăstiri de pe teritoriul Moldovei. În aceeași perioadă sarea se exporta în țări ca Polonia, Turcia, Serbia, Rusia iar din secolul XVII pe ambarcațiuni spre Egipt, Siria, Tartaria. Pe teren cultural salina a fost menționată în lucrări ca Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir, a fost descrisă pe scurt de călători străini precum Marco Bandini, Evliya Çelebi, Franz Josef Sulzer și alții.

Salina este una din cele două exploatări de adâncime a sării din Regiunea Moldovei, a doua fiind cea de la Cacica, Suceava. Cele două zăcăminte (Fețele Târgului (Vâlcele) și Gura Slănicului) au fost estimate ca fiind depozitarele a circa 681 de milioane tone de sare. Masivul de sare gemă de pe valea Vâlcele se asociază și cu săruri de potasiu în zona Gălean. Legate de formațiunile salinifere sunt și numeroasele izvoare cu ape mineralizate din Parcul Măgura și Gălean

În lucrarea „Ocnele Moldaviei” Alecu Obreja a menționat că data sigură a deschiderii minelor de sare din Moldova nu poate fi precizată. Se poate afirma însă că din timpuri foarte vechi, băștinașii au utilizat apele sărate ale izvoarelor și mai târziu chiar sarea din aflorimente. Primele exploatări au fost situate pe Valea Oituzului, în jurul fostei comune Grozești pe lângă care trecea drumul de legătură dintre Moldova și Transilvania. Se mai văd și în prezent lacuri sărate ca dovadă a exploatării sării în trecut. Franz Josef Sulzer a consemnat în anul 1781 că: „lângă Grozești se poate vedea un munte compus numai din cristale de sare” și că era „primul loc din Moldova unde sarea apare la suprafață”. Exploatarea sării de la Grozești, ce era cunoscută încă din anul 1353, a fost mutată definitiv la Stoenești (viitorul Ocna) de logofătul Iancu Trotușanu în timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Legenda cu privire la descoperirea zăcământului de la Târgu Ocna face referire la haiducii și tâlharii din secolul al XV-lea, ce își aveau sălașul pe dealurile Cărbunaru, Cireșoaia, Măgura, Podei, până la Târgu Trotuș, oraș de vamă și reședință de ținut, prin păduri seculare. Aceștia erau „… în veșnică neprietenie cu autoritățile”. Se spune că un haiduc urmărit de poteră a căzut într-o groapă de sare, descoperirea scăpându-l de pedeapsă. Cea mai veche mărturie scrisă a exploatării datează din anul 1380 și este constituită de un hrisov domnesc din care rezultă plata unei cantități de 2000 ocale de sare pentru construcția unui pod de piatră la Gârbovana, lângă Căiuți.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, prin existența în apropiere a unor sate și prin paza instituită la vama Tatros (Târgu Trotuș) spre Episcopatul Cumaniei și la salinele de la Stoenești cu șavgăi secui („sálgó”), sosiți de dincolo de Carpați, regele Ludovic I al Ungariei a protejat granița de invaziile tătare și mongole ce ar fi urmat să treacă prin Pasul Oituz. Lucrătorii de la ocne au fost folosiți de asemenea în primăvara anului 1653 în timpul luptelor dintre Gheorghe Ștefan și Vasile Lupu.

Satul Stoenești a fost atestat documentar la data de 15 martie 1410 de către Alexandru cel Bun. Pe urmă așezarea, ce făcea parte din Ocolul prestatal Trotuș, urmat de cel Domnesc, a fost dată unor frați din Transilvania: Domoncuș stolnic, Blaj și Iacobu, fii lui Ghelebi Miclouș, maghiar sau român ce a fost soldat în armata lui Andrei Lackfi, având misiunea să păzească Pasul Oituz.

Este sigur că exploatări mai vechi ale sării existau la începutul secolului al XIV-lea și se pare că acestea au luat avânt cu ajutorul meșteșugarilor transilvăneni (secui și maramureșeni) care cunoșteau bine arta mineritului și realizau munca pe cheltuiala lor, fiind denumiți mai târziu „ocolași de Trotuș”. Teutonii, care e posibil să fi venit în orașul Trotuș înainte de 1234 sau în valurile de refugiați husiți din 1420 și 1437 și printre care se aflau și sași proveniți din Slovacia și nordul Ungariei, au stimulat unele meșteșuguri, cum ar fi extragerea sării

Dezvoltarea exploatării de sare s-a datorat lui Ștefan cel Mare când, în 1453 a instaurat monopolul domnesc asupra exploatării de la Ocna. În anul 1502, spre sfârșitul vieții sale, domnitorul a întărit privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a se aproviziona „cu o sută și cincizeci drobi de sare de la ocna noastră de la Trotuș”. Mai târziu, exploatarea sării în regiunea Trotușului era făcută de localnicii ce-și scoteau sarea necesară propriului consum, surplusul comercializându-l. O parte din „productul” minelor a intrat direct în consumul slujitorilor monahicești, cunoscuți ca „vajnici consumatori de pește sărat”.

Între anii 1407-1434 cămărășia ocnelor se afla la Târgu Trotuș, pecetea localității figurând un șavgău cu un ciocan de tăiat în mână. În anul 1434 cămărășia s-a mutat definitiv la Târgu Ocna iar pecetea localității înfățișa un ciocan încrucișat cu un bătător.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Salina Târgu Ocna – Târgu Ocna”

Nu sunt detalii