• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Magna Curia, sau cum s-ar traduce in latina, Curtea Mare sau Castelul Bethlen se situează  la poalele dealului cetații. Este cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva.

In anul 1582 căpitanul garnizoanei cetății din Deva, Francisc Geszty, construiește pe locația actualului monument o casă.  Această casă va fi folosită ca reședință apoi de către Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory și Gabriel Bethlen. În 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicală a construcției inițiale, rezultând palatul Magna Curia. Conceput inițial în stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o formă definitivă la începutul secolului al XVIII-lea când i se aduc ultimele modificări. Aceste modificări îi dau înfățișarea barocă păstrată până astăzi.

După unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918, Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului român, iar din 1938 în castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al județului Hunedoara. Castelul a fost renovat în ultimii ani, procesul fiind în stadiu de finalizare, continuându-se și cercetările arheologice din curtea acestuia.

La interior, muzeul păstrează expoziții permanente și temporare de arheologie, istorie naturală, numismatică, piese de istorie medievală și contemporană, colecții de artă și efemeride. Tezaurul impresionant expus în sălile destinate vizitării este o sursă generoasă de ingrediente capabile să stăvilească pofta de cunoaștere a oricărui împătimit de istorie și cultură.

Se spune că Palatul Magna Curia a fost stăpânit și de contesa Maria Széchy, o văduvă tânără, de o frumusețe răpitoare, a cărei poveste concurează cu însăși strălucirea castelului. Datorită înfățișării și a curajului de a sfida canoanele vremii, Maria a rămas cunoscută sub numele de Venus de Murany. Legenda sa ne povestește despre o femeie plină de viață, rebelă, care îmbrăca veșminte bărbătești, călărea și umbla înarmată cu două pistoale. Printr-un curaj nebun, ea a condus contraofensiva cavalerilor cetății împotriva celor 200 de călăreți care au atacat domeniul din porunca celui de-al doilea soț al său, posesivul Kun Istvan, nobil de Satu Mare.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Palatul Magna Curia – Deva”

Nu sunt detalii