• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa:

Palatul Ghika a fost resedinta de vara a familiei boieresti. In aceeasi perioada a fost realizata si gara din oras, care este o reproducere a garii din Lausanne. Invitatii familiei boieresti care ajungeau în localitate aveau doar de trecut drumul pentru a intra pe mosia familiei Ghika. Palatul Ghika cuprinde 22 de încaperi mari, pe doua nivele. La constructia si proiectul Palatului s-a apelat la arhitectura ecletica, care domina spiritul Europei la sfârsitul secolului al 19-lea.

Ctitorul palatului a fost Aga Nicolae Ghica (1797-1853), care a primit moșia Comănești de la domnitorul Alexandru Moruzi, iar proiectantul acestuia a fost Paul Luis Albert Galeron, care a făcut și proiectul Ateneului Român și al Bancii Nationale a Romaniei. Numele Ghika a devenit cunoscut și recunoscut datorită lui Dimitrie N.Ghica-Comăneşti (1840-1932), om de ştiinţă, explorator al Africii, doctor în drept al Universităţii din Berlin. Împreună cu fiul său, Nicolae (1875-1921) a efectuat în anii 1895–1896 o călătorie în Africa de unde a adus numeroase trofee de zoologie, pe care le-a donat Muzeului de istorie naturală „Gr. Antipa” din Bucureşti.

A adus şi trofee din lumea botanicii, care au rămas în ştiinţă, purtându-i chiar numele şi semnificaţia patriotismului său, astfel: Sporobolus Ghikeea, Crotobaria Comanestiana, Justitia romaniae. În timpul aceleiaşi expediţii, a urcat în chip de alpinist, muntele înalt de 1371 m căruia i-a dat numele primului rege al României.

Palatul este construit pe doua nivele apartinand eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfirsitul secolului XIX. Palatul este asezat intr-un frumos parc era unul din cele mai mari si frumoase gradini din tara. Continea doua orangerii si o florarie, pline cu plante exotice din cele mai rare si se mai aflau aici cascade, havusuri, un lac mare si mai multe canaluripe care se umbla cu barca, insule cu pavilioane si chioschiuri. Parcul si palatul au fost resedinta familiei pana in 1946, dupa care a primit numeroase destinatii care au dus la degradarea acestuia. In 1979 au avut lucrari de restaurare si amenajare. In palat functioneaza Muzeul de Etnografie si Arta „Dimitrie N.Ghika – Comanesti” cu piese etnografice din microzona Trotusului de munte ( Palanca-Dofteana ) si lucrari de pictura contemporana romaneasca provenite din patrmoniul Muzeului de Arta-Bacau.

Construit în anul 1890, palatul a fost reședința familiei Ghika – Comănești, a devenit în timp un simbol al așezării de pe Trotuș. În fața acestui palat, numit de N. Iorga castel, se află statuia lui Dimitrie Ghika. Palatul si Parcul Ghica din Comănești au aparținut familiei Ghica pâna în 1946, când au fost naționalizate de statul comunist. Între anii 1950-1953 aici a funcționat o Școală medie profesională numită pâna în 1958 Școala profesională și liceu zi și seral. Ulterior, imobilul a devenit școala generală. Din 1970 până în 1983 aici a funcționat Casa Pionierilor și șoimilor patriei. Tot în anii 80 Palatul Ghica a intrat într-un amplu program de restaurare. De pe 1 decembrie 1983 aici a fost înființat Muzeul de etnografie si artă Dimitre Ghica Comănești. În prezent, clădirea este obiectul unui proces de retrocedare, urmașii lui D. Ghika solicitând atât clădirea cît și parcul în mijlocul căruia se află palatul/muzeul.

Simbol al orașului, dar și a Văii Trotușului, palatul familiei Ghika reprezentă o componentă a vieții din această zonă, fiind inclus în circuitul oricăror excursii în zonă. Alături de gara CFR și alte clădiri construite în secolul XIX, clădirea palatului transformat în muzeu, reprezintă un etalon al istoriei, cunoscut și îndrăgit de locuitorii din zonă. Indiferent de vârstă și preocupări, comăneștenii sunt mândrii de clădirea palatului, chiar dacă în prezent se află într-o starea de degradare avansată. O vizită la muzeu e o plăcută întoarcere în timp, într-o perioaă când prinții și prințesele existau în realitate. În prezent, clădirea face parte dintre monumentele istorice având codul BC-II-a-A-00816.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Palatul Ghika – Comănești”

Nu sunt detalii