• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Formula As (text) si PalatulCantacuzino.ro (foto)

Palatul Cantacuzino, supranumit și „Micul Trianon”, a fost construit la Florești, județul Prahova de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, și i-a fost lăsat moștenire fiului său Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”.

Lucrările, începute în 1911 (sau 1907 după alte surse) erau aproape terminate în 1913, când Nababul a murit, pe neașteptate, de pneumonie. Mai trebuiau făcute doar unele finisaje interioare. Mihail, fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, care a moștenit palatul, nu s-a simțit atras de terminarea proiectului, așa că pur și simplu a încuiat palatul și nu a finalizat lucrările. Din acel moment, a început degradarea palatului. În Primul Război Mondial, germanii au luat tabla de cupru de pe acoperiș și sobele de teracotă. Și cutremurul din 1940 l-a afectat serios. Generalul Friedrich Paulus, mare iubitor de artă, a scris în memoriile sale: „Valea Prahovei, pe lângă petrol și Castelul Peleș mai are o bogăție de neprețuit: palatul Micului Trianon, mai izbutit și măreț decât originalul de la Paris”. A urmat prăpădul lăsat în urmă de ruși în al Doilea Război Mondial, care au furat tot ceea ce era de valoare.

Proiectul arhitectului Ion Berindey se inspiră din arhitectura palatelor Micul Trianon și Marele Trianon, situate în grădina Palatului Versailles din Franța. Construcția, realizată în stilul „Mavros”, a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv betonul armat, șina de cale ferată și granitul, folosite în premieră de Anghel Saligny la podul Regele Carol I de la Cernavodă. Alegerea arhitectului Berindey pentru construirea Palatelor Cantacuzino din București și Florești are următoarea explicație: în 1898, Ion Berindey fusese numit arhitect-șef al Ministerului de Interne, funcție pe care a ocupat-o până în 1901. În această calitate a colaborat cu George Grigore Cantacuzino, care era Prim Ministru (1899-1900).

Palatul avea la parter 15 încăperi, din care o mare sală de onoare de 70 mp. Construit din cărămidă și placat pe exterior cu piatră de Albești, asemănătoare travertinului, palatul are la fațada principală vestică o colonadă ce închide o terasă spre care răspund ușile. Palatul lui George Grigore Cantacuzino imită ca structură Micul Trianon, fiind construit pe 3 nivele inegale (demisol, parter și etaj), dar împrumută o parte din elementele fațadei de la Marele Trianon. Cele zece coloane neoclasice ce ritmează fațada palatului de la Florești sunt grupate în perechi, cu excepția extremelor, ca la Marele Trianon, care are însă șaisprezece coloane.

Pe fațada estică, între cele două corpuri decroșate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se află o splendidă sculptură în basorelief, reprezentând doi îngeri care poartă blazonul familiei. Remarcabile, prin desăvârșita lor frumusețe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în piatră de Albești, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului. Fundația palatului și întregul demisol sunt realizate din piatră brută cu ziduri de 80 centimetri grosime, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. La nivelul parterului și etajului zidurile exterioare au 60 centimetri grosime. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de prețios ca marmura. Pentru a crea o ambianță armonioasă și elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuști de esență rară în jurul palatului. În fața palatului a fost amenajată și un bazin, a cărui formă se poate distinge și în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleș și mai multe săli de bal destinate oaspeților dornici de distracție.

Grădina din fața palatului, desenată de peisagistul francez Emile Pinard după modelul parcurilor „à la française” cobora în mai multe terase de la bazinul astăzi secat, înspre lunca Prahovei. Din bazin, apa se scurgea în trepte într-un canal cu apă, care traversa tot parcul și poate fi urmărit și astăzi, deși secat, până la vărsarea în Prahova. Peste acest canal cu apă, se trecea peste mai multe podețe, dintre care unul, cel mai mare, se păstrează foarte bine și astăzi. În parc erau înălțate mai multe statui din piatră, ale căror fragmente se mai văd risipite prin iarbă. Tot în incinta parcului, la o mică distanță de palat, se află o altă construcție impunătoare datănd din jurul anului 1830, un imens castel de apă înalt de 30 metri, care are o asemanare cu Turnul Chindiei din Targoviste.

După Revoluție, palatul a fost retrocedat urmașilor Nababului, care l-au vândut în 2009 lui Radu Tudorache, acesta fiind unul dintre proprietarii fondului de investiții Newarch Investments. Încă nu se cunosc planurile noului proprietar cu privire la soarta palatului. Se estimează că pentru restaurarea clădirii ar fi necesari 20 de milioane de euro.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Palatul Cantacuzino – Floreşti”

Nu sunt detalii