• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Dan Ruşen – Muzeograf Manastirea Comana

În perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 1916 la sud vest de Bucureşti s-a desfăşurat ceea ce este numită în istoriografia română “bătălia pentru Bucureşti ”, iar în istoriografia germană “bătălia de pe Argeş – Neajlov”, de fapt o succesiune de operaţiuni atât ofensive, cât şi defensive, ce au implicat contingente române şi ruse, pe de o parte, iar de cealată parte, germane, bulgare şi turce. Rezultatul acestor operaţiuni militare a fost înfrângerea forţelor Antantei şi evacuarea Casei Regale, a Parlamentului şi a administraţiei române din Bucureşti, capitala ţării.

Responsabilitatea îngrijirii răniţilor şi a onorării celor căzuţi va reveni învingătorilor, anume armatei germane, ce vor aduna rămăşiţele eroilor într-un cimitir de campanie, amenajat în pripă în curtea fostei mănăstiri – dezafectată încă din 1853. Odată cu sfârşitul războiului şi cu reîntoarcerea administraţiei române, Societatea “Cultul Eroilor” va iniţia zidirea unui osuar şi a unui mausoleu dedicat protejării şi cinstirii în condiţii cât mai propice a memoriei eroilor căzuţi în timpul primului război mondial. Conform documentelor de arhivă, în momentul inaugurării mausoleului, anul 1932, vor fi depuşi în osuar un număr de 720 eroi cunoscuţi doar după apartenenţa la una din cele cinci armate aflate în conflict; astfel odihnesc împreună 553 români, 151 bulgari, 10 turci, 4 ruşi şi 2 germani. De asemenea, în cele 19 firide parietale din interiorul mausoleului se află depuşi alţi 42 de eroi români, de data aceasta cunoscuţi cu numele, de menţionat fiind maiorul român din timpul războiului de independenţă, cei 5 cavalerişti ai regimentului 2 Călăraşi căzuţi în cadrul campaniei celui de-al doilea război balcanic şi familia doctorului Harulan, soţ şi soţie, “căzuţi la Drăgăneşti spre a nu cădea în mâinele inamicului”.

După o perioadă de peste jumătate de veac de uitare, mausoleul eroilor primului război mondial va beneficia de o reabilitare ce se va realiza cu suportul fondurilor europene de către un parteneriat între autorităţi judeţene şi naţionale şi mănăstirea Comana, fiind sfinţit pe 25 noiembrie 2016, la împlinirea centenarului jertfei eroilor primului război mondial.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Mausoleul eroilor – Comana”

Nu sunt detalii