• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa:Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Breaza

Pe Dealul Lazului, ce domină la nord orașul, se află un loc pitoresc, reper vizibil de la mari depărtări și loc favorit de relaxare al localnicilor si nu numai. Este o lizieră plantată cu pini în veacul al XIX-lea de către proprietarii moșiei Breaza, familia Bibescu-Brâncoveanu. Locul este fotogenic în orice anotimp și oferă priveliști largi atât spre sud, cu întregul oraș, cât și spre nord, către bazinul superior al Târsei. Este locul perfect de relaxare, locul care te încarcă cu adevărat de energie bună si liniște interioară.

Sunt mai multe variante de ajuns la liziera de pini, dar cea mai uşoară cale este să urcaţi pe strada Lazului – la stânga în prima curbă a serpentinelor de la Capu Câmpului (sau dreapta în ultima curbă, dacă urcaţi dinspre Gura Beliei). Se ajunge în Poiana Mare a Lazului, iar apoi prin pădurea de fag se urcă uşor până la fostul drum de care, actual DJ 206. De acolo în stânga şi apoi uşor urcuş la dreapta se ajunge la liziera de pini. Întoarcerea poate fi pe strada Plaiului sau pentru cei care vor un traseu mai lung se poate continua traseul pe DJ 206, drum prin pădure, până la str. Tălii de unde se coboară în str. 30 Decembrie în Gura Beliei.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Str. Republicii (cartier Capu-Câmpului) – str. Plaiului – DJ 206 (Dealul Lazului) – str. Tălii – str. 30 Decembrie (localitatea componentă Gura Beliei) – str. Republicii (cartier Capu-Câmpului)

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Liziera de pini – Breaza”

Nu sunt detalii