• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Wikiwand (foto)

Cetatea medievala ,,Turnu’’ mai poarta denumirea si de Nicopolis minor sau Holavnic si se afla in partea de sud a Municipiului Turnu Magurele, la o distanta de 3 km de municipiu si o distanta de 1 km de Dunare.

În urma marii ofensive otomane din toamna lui 1394 și primăvara anului 1395, atunci când a avut loc și bătălia de la Rovine (17 mai 1395), Mircea cel Bătrân este înlăturat de pe tronul Țării Româneaști și înlocuit, prin intervenție turcească, de Vlad I Uzurpatorul (1394-1396). Ca urmare, în iulie 1395, o expediție maghiară condusă de însuși regele maghiar Sigismund de Luxemburg, probabil secondat de Mircea cel Bătrân și care are drept scop înlăturarea lui Vlad și repunerea pe tron a lui Mircea, nu reușește decât să cucerească cetatea Turnu. În cetate este lăsată o garnizoană fidelă regelui, fapt ce l-a deranjat pe aliatul său valah. În acest context apare și prima atestare documentară a cetății, cea din 1397, într-o diplomă a lui Sigismund de Luxemburg, unde sunt amintite luptele purtate aici între 1394-1395. În 1396, Stibor de Stiboricz, voievodul Ardealului, împreună cu Mircea trec în Țara Românească, înving pe Vlad Uzurpatorul, recuceresc Turnu și trec Dunărea la Nicopole ca să ia parte la cruciadă. Este probabil ca cetatea să fi avut un rol semnificativ și în timpul bătaliei de la Nicopole din 25 septembrie 1396, când o armată franco – valaho – maghiară avându-l conducător pe Sigismund de Luxemburg este înfrântă de oastea otomană condusă de sultanul Baizaid I. Mircea cel Bătrân, vasal al regelui maghiar, participă personal, împreună cu un corp de oaste, la pregătirile pentru bătălie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nu este invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele și se retrage fără a intra în luptă.

Cetatea Turnu a jucat un rol de seamă în sistemul defensiv al Țării Românești, mai ales în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când domnitorul ridica pavăza în fața amenințării otomane din sudul Dunării. Această cetate făcea parte, alături de cele de la Giurgiu, Turtucaia și Brăila, dintr-un lanț de fortificații de-a lungul Dunării cu rolul de a opri o eventuală invazie otomană. În 1417, spre sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân, și sub împrejurări încă neclare, cetatea Turnu intră sub stăpânire otomană, fiind transformată în raia turcească din sangeacul Nicopolelui, supus pașei de la Silistra, împreună cu tot teritoriul aflat pe o rază de 15 km în jurul turnului. Data efectivă a trecerii sub control otoman este încă necunoscută. Referințe la cetatea de la Turnu din timpul stăpânirii otomane găsim și la domnitorul Dan al II-lea (1427), care cu ajutor maghiar recucerește cetatea. Despre importanța strategică a vadului de la Turnu pentru negustorii brașoveni găsim informații în scrisoarea domnitorului Alexandru Aldea din anul 1432 (scrisă în slavonă), care le cere sprijinul pentru recăpătarea cetăților Dârstor și Pirgos (Πиргос <πύργος> în grecește înseamnă turn) din mâinile turcilor, a căror armată se îndrepta spre Țara Românească

În timpul domniei lui Vlad Țepeș și în contextul conflictului acestuia cu Imperiul Otoman, cetatea Turnu revine pentru o scurtă vreme sub stăpânire românească. Vlad Țepeș organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462 când cetatea Nicopole este cucerită și peste 20.000 de turci au fost uciși sub armele valahilor. În urma raidurilor armatei valahe la sud de Dunăre, sultanul Mahomed al II-lea decide atacarea Valahiei și se îndreaptă în fruntea unei armate numeroase spre Târgoviște. Sultanul a pornit spre Țara Românească în aprilie 1462 cu o armată de 80.000-100.000 de ostași, potrivit lui de Thomasis. Cronicarul oficial al marelui vizir Mahmud Pașa, participant direct la evenimente, prezintă o oaste foarte bine organizată și dotată cu oșteni îmbrăcați în zale. Vlad își adună trupele la Dunăre încă din 15 mai, urmărind să împiedice oștile otomane să pătrundă în țară. Trupele otomane au încercat trecerea fluviului la începutul lui iunie 1462 pe la Nicopole – Turnu, dar nu au reușit cu ușurință deoarece pe malul stâng al Dunării oastea valahă aștepta. După ce trec, otomanii atacă oastea lui Vlad Țepeș, dar sunt respinși. Românii contraatacă, dar sunt opriți de focul susținut de cele 120 de bombarde. Țepeș dispune retragerea și adoptă tactica pământului pârjolit, lăsându-i pe otomani să rabde de foame și de sete și atacându-i prin surprindere. În fața unei oștiri net superioare, domnitorul muntean retrage populația spre munți și păduri, iar pe otomani îi atrage în interiorul țării, printr-o hărțuire continuă. Obiectivul lui era găsirea unui loc favorabil atacului surpriză, ce se va desfășura lângă Târgoviște la 17 iunie 1462.

Creșterea puterii otomane face ca în 1591 să fie creată „Liga Sfântă” o alianță între țările creștine care luptau pentru oprirea expansiunii Imperiului Otoman spre vestul Europei. Aderarea Țării Românești, al cărei domnitor era Mihai Viteazul, la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea unei revolte antiotomane (13 noiembrie 1594) soldată cu uciderea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane din București. Pe acest fundal cunoscut și ca Războiul cel Lung, voievodul Mihai Viteazul pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra, Turnu ș.a.). Campania de hărțuire a turcilor de la nord de Dunăre a determinat retragerea otomană în cetățile de pe linia Dunării, situație în care – profitând și de staționarea trupelor otomane în taberele amenajate pentru iarnă în zona Belgrad – românii au atacat cetățile Brăila, Giurgiu și Turnu reușind să elibereze așezările civile și să asedieze fortărețele. n ianuarie 1595 tot malul stâng al fluviului se afla sub controlul românesc. Turnu revine sub control turcesc după moartea lui Mihai Viteazul de pe Câmpia Turzii la 9 august 1601.

În anul 1809, când țara era într-o criză politică ca urmare a conducerii provizorii rusești (vezi Războiul Ruso-Turc), haiducii lui Iancu Jianu întreprind raiduri asupra cetăților turcești de la sud de Dunăre și incendiază Vidinul și Plevna. Raidurile duc la uciderea populației turce, ca o replică la acțiunile pașei de Vidin Osman Pazvantoğlu (supranumit Pazvante chiorul), cel care atacase Craiova și incendiase satele din Oltenia. Oltenii lui Jianu distrug raiaua turcească de la Turnu, care devenise baza de incursiuni în Valahia a lui Osman Pazvantoğlu. După acest episod cetatea nu a mai fost refăcută.

Convenția de la Akkerman, semnată pe 7 octombrie 1826 de Imperiul Rus și Imperiul Otoman în Cetatea Albă, a stabilit că armata otomană se va retrage din ambele Principate Dunărene, unde staționa încă din 1821. Otomanii au fost de asemenea de acord să cedeze muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu. Totuși, cedarea efectivă a cetății de la Turnu se va face abia după semnarea păcii de la Adrianopole. În urma războiului, prin tratatul de pace de la Adrianopole din anul 1829, se stabilea că hotarul dintre Imperiul Otoman și Țara Românească să se fixeze pe Dunăre, astfel că raiaua Turnu, împreună cu raialele Brăila și Giurgiu sunt restituite definitiv Țării Românești. În urma revenirii la Muntenia, cetatea Turnu a fost dărâmată, arsă, iar teritoriul fostei raiale a fost incorporat Tării Românești. După demolarea din anul 1829, ruinele cetății au fost folosite ca material de construcție pentru localnici și autoritățile locale.

Turnul central, circular, cu ziduri groase de circa 3 m și cu diametrul de 17,40 m la exterior și 11,75 m în interior, avea paramentul realizat din blocuri de piatră fățuite sau cioplite, având între ele pietre de dimensiuni mici sau cărămizi. Emplectonul era construit din piatră cu mortar și era consolidat cu grinzi dispuse transversal. Potrivit cercetării, turnul central este primul ridicat dintre elementele componente ale cetății. Săpăturile au ajuns până la 4 m sub respectivul nivel din interiorul incintei, adâncime la care se află un strat gros cu mortar și piatră (în care s-au găsit bucăți de lemn). Este probabil ca acesta să fie stratul de la nivelul de construcție al turnului. Din cauza terenului instabil și inundabil este de presupus ca acesta să fi fost consolidat cu piloți de lemn. Deasupra se găsește un strat de nivelare din pământ galben nisipos de 1,50-1,60 m. Amploarea acestor nivelări sunt găsite în descrierea lui Evliya Çelebi. Peste acest strat de nivelare se află un strat de mortar ce atinge grosimea de 0,25 m lângă turn și se subțiază pe măsură ce ne depărtăm de acesta și care ar fi avut rol de izolare și consolidare.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Cetatea medievală ,,Turnu” – Municipiul Turnu Măgurele”

Nu sunt detalii