• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa:

La scurt timp după prăbuşirea regimului comunist, au început lucrările de construire a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”, situată în imediata vecinătate a bisericii „Sfântul Nicolae”. Lucrările s-au încheiat în 2005.

Este o construcţie frumoasă ce domină centrul Bacăului prin măreţia şi înălţimea sa. Biserica a fost sfinţită la 20 noiembrie 2005 de Episcopul Petru Gherghel. Ea are o formă neconvenţională de 66×44, iar înălţimea de 70 m cu o suprafaţă utilă de 1300 mp şi cu 1.050 locuri pe scaune; 52 m lungime, 44 m lăţime, 77 m înălţime, cu tot cu crucea din turn. Are două etaje, cu o cupolă imensă ce dă o strălucire deosebită interiorului bisericii, fără niciun stâlp central de susţinere. Altarul bisericii este încadrat în semicerc de un grup statuar format din şapte sfinţi, centrală fiind statuia lui Isus Cristos. Un loc deosebit îl ocupă statuile celor doi sfinţi patroni ai lăcaşului de cult, sfinţii Petru şi Paul.

Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii „Sfinţii Petru şi Paul” din Bacău au avut loc duminică, 20 noiembrie 2005, în Solemnitatea Isus Cristos, Regele Universului. Episcop consacrator a fost PS Petru Gherghel. Au fost prezenţi: PS Aurel Percă, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Romanului, 90 de preoţi şi peste 5.000 de credincioşi.

În deschiderea celebrării PS Petru Gherghel a spus că prin mărimea sa biserica este numită „catedrală”, aceasta şi pentru faptul că Bacăul a fost odinioară centru episcopal, fiind un punct de referinţă în istoria Bisericii din Moldova, unul dintre cele mai vechi centre catolice ale Moldovei”.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Catedrala romano-catolică ,,Sfintii Apostoli Petru şi Paul” – Municipiul Bacău”

Nu sunt detalii