• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: La Iaşi

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit vornicului Miclăuș, membru în Sfatul Domnesc, o moșie situată în apropierea de Lunca Siretului. Moșia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăușeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmașii vornicului Miclăuș au vândut moșia către vistiernicul Simion Stroici. Satul acesta i-a fost întărit acestuia în 1598. La începutul secolului al XVII-lea, vistienicul Simion Stroici a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea.

Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moștenire satul Miclăușeni unei doamne bogate din zonă. La sfârșitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmașii lui Lupu Prăjescu, neavând urmași, au lăsat domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. La data de 19 aprilie 1699, frații Sturdza și-au împărțit între ei averile, moșia Miclăușeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moșie locuiau și munceau țărani clăcași și țigani vătrași robi, care și astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu.

În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc, construindu-l cu demisol și parter și în formă de cruce. Conacul avea 20 de camere, câte zece pe fiecare etaj. În grajdurile conacului erau adăpostiți cai de rasă, pregătiți pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului. Preocupat de extinderea moșiei, fiul lui Ioan Sturdza, Dimitrie, a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului.

Castelul Sturdza are etaj și mansardă. Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief, printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice, realizate în anul 1898 în stilul Art Nouveau de către arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriță multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza. Influențele neogotice se regăsesc în decorațiuni cum ar fi: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă. În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esențe de paltin, mahon, stejar și abanos, confecționat de meșteri austrieci și având motive geometrice și florale. Plafoanele și pereții interiori au fost pictați în ulei, pe ele aflându-se înscrise numeroase dictoane în limba latină. Părțile componente din lemn ale clădirii (uși, ferestre, lambriuri, scări interioare) sunt realizate din lemn de stejar, tei și rășinoase, fiind bogat sculptate, profilate, traforate și lustruite cu șelac la nivel de mobilier stil.

Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg. Pe pereții construcției se află următoarea inscripție: „Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”. În timpul primului război mondial, castelul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica și Ecaterina Cantacuzino au ajutat răniții ca infirmiere. Marele compozitor George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniți. În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944, au staționat în castel prizonieri nemți. Castelul a fost devastat de soldații ruși care au folosit multe cărți valoroase pe post de combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor. Pe lângă cărți, au dispărut din castel piese de mobilier și cea mai mare parte din colecțiile familiei Sturdza.

În anul 1960, Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și școală specială. În noaptea de 23 decembrie 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, se pare că de la o țigară lăsată aprinsă. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă. În anii acelei folosințe nefericite, mai precis în 1985, mansarda și acoperișul castelului au căzut pradă unui devastator incendiu. Apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat în pereți, contribuind la degradarea progresivă a imobilului.â

În prezent castelul a fost restaurat, dar, încă mai este mult de muncă pentru a fi deschis ca muzeu.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Castelul Sturdza – Miclăuşeni”

Nu sunt detalii