• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa foto: Bogdan Buzuleac

Castelul Pelișor, fratele mai mic al Peleșului, a fost ridicat între 1899 și 1902 din dorința regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori Ferdinand și Maria, de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhard Ludwig, devenind reședință de vară a principilor moștenitori ai României în anul 1903. Arhitectul şef al castelului Pelişor, respectă cerinţele comanditarului pentru arhitectura exterioară, cu elemente germane „Fachwerk“, dar adaugă şi elemente româneşti, ce dau clădirii o notă veselă: cele două turnuri acoperite cu olane de gresie colorată, aidoma turlelor de biserici din Bucovina. De asemenea, Karel Liman a folosit, alături de elemente art-nouveau, elemente româneşti: ocniţe specifice Văii Prahovei, divizarea spaţiului prin folosirea elementelor brâncoveneşti, amplificarea functionalităţii prin compartimentarea spaţiului în plan orizontal. „Căci, prin treptata înţelegere a naturii poporului român, cu care a ajuns să se identifice ca nici un alt personaj regal, Maria a înţeles necesitatea cuprinderii funcţiei «naţionale» în reşedinta regală“.

Pelișor are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi. Întreaga casă a fost decorată pentru a fi o reședință princiară și poartă amprenta unei personalități puternice: a reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile și desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat și biroul ei, iar pereții Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoției, locul natal al ei. Aici au crescut și copiii lor: Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Mărioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) și Nicolae.

Mobilierul și decorațiunile interioare, realizate în bună măsură de către Bernhard Ludwig, indică un spațiu rezidențial (hall, cabinete de lucru, capela, „camera de aur”), tributar inovațiilor mișcărilor artistice de la începutul secolului al XX-lea.

Pelișor reprezintă o emblemă a României care așteaptă să fie vizitată și admirată. Vă așteptăm!

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Castelul Pelișor – Sinaia”

Nu sunt detalii