• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Ionel Muscalu – Directorul Muzeului Județean “Teohari Antonescu” Giurgiu

În anul 1869 a fost construită prima cale ferată din România, între București și Giurgiu, care ajungea până în Port. Giurgiu a devenit, astfel, primul port din România cu cale ferată directă până în capitală. De aici se exporta sarea brută adusă din zona Prahovei și tot aici, în acest port ajungea conducta pentru petrolul venit direct de la rafinărie, ce urma să fie transportat pe apă până în Germania.

           În anul 1876, pe data de 16 mai, din acest loc se îmbarca pe vasul ,,Radeţki” marele poet revoluţionar Hristo Botev, întreptându-se în fruntea unui detaşament patriotic pentru a participa la lupta de eliberare naţională a poporului bulgar.

            În anul 1905, când a fost inaugurat Portul Giurgiu, clădirea portului era formată dintr-o sală de așteptare, spații administrative pentru autoritățile portuare, magazii și depozite de cereale și pentru alte mărfuri.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, americanii au încercat să distrugă sursele de aprovizionare ale nemților, cu care România era aliată. Prin urmare, terminalul petrolier din Giurgiu a trecut printr-un bombardament puternic. Portul a fost repus pe picioare în perioada comunistă, iar acum autoritățile vor modernizarea și mărirea capacităților lui prin accesarea de fonduri europene.

La câteva sute de metri de port, spre interiorul orașului, se înalță primul pod în curbă din Europa. Podul Bizetz, inaugurat la 1905, pentru a realiza conexiunea dintre orașul Giurgiu și Portul Ramadan, cu acces peste canalul Sf. Gheorghe, este o bijuterie arhitecturală proiectată de inginerul Anghel Saligny și de Ion Ionescu-Bizetz.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Căpitănia Portului – Municipiul Giurgiu”

Nu sunt detalii