• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa: Călător prin România

Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi“ din Tisa-Silvestri a fost construită, potrivit cercetătorului Dorinel Ichim, cel care a descifrat pisania de deasupra portalului de intrare, la 1722, pe cheltuiala enoriaşilor. Istoricul parohiei reţine şi o altă dată a naşterii bisericii, respectiv anul 1840, aşa cum arată înscrisurile dintr-un act din 1943 al Comisiunii Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Cultelor, care citează Anuarul de la 1909.

Nu există însă alte documente care să certifice această din urmă ipoteză. De-a lungul timpului, bisericuţa a fost reparată în mai multe rânduri. Prima dată, la 1840, în 1870, în 1934, când a şi fost tăbănuită cu scândură, iar apoi în anul 1970, când a fost alipit în faţa portalului de intrare şi un mic pridvor. Ultimele reparaţii s-au făcut în 1995, fără a se insista foarte mult însă, din cauza rigorilor legislaţiei monumentelor de acest tip. „În bisericuţă s-a slujit neîntrerupt până în 2009, când ne-am mutat în biserica nouă. Acum, aici mai oficiem doar slujbele de înmormântare. Din păcate, e în starea în care o vedeţi. Satul este îmbătrânit şi, fără sprijin din partea autorităţilor, nu avem puterea financiară de a o repara aşa cum prevede legislaţia monumentelor istorice“, spune, cu amărăciune, părintele Cătălin Filip, parohul de la Tisa-Silvestri.

Biserica de lemn din Tisa-Silvestri este construită din bârne masive, de stejar, aşezate pe tălpi de stejar şi încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. Acoperişul este de draniţă, aşa cum a fost şi la începuturi. La reparaţiile din anul 1934 pereţii de bârnă au fost căptuşiţi cu scândură de brad atât la interior, cât şi la exterior, din cauza curenţilor reci ce se întretăiau pe coama dealului pe care e ridicat locaşul, tăbănuiala fiind reînnoită în anii â70 ai secolului trecut. La toate îmbinările sunt folosite cuie de lemn, martori ai meşteşugului pe deplin stăpânit de lemnarii de odinioară.

Interiorul dă cu adevărat măsura valorii acestui monument, reprezentativ pentru arhitectura populară băcăuană. Căci aici, ca nicăieri în altă parte parcă, lemnul a primit un decor simplu, dar graţios, încifrând în semnele încrustate pe trupul său reperele lumii de demult. Portalul de intrare este înnobilat cu o bogăţie de motive: de jur împrejur un registru sub forma frânghiei duble, simbolizând veşnicia, apoi o altă serie de registre cioplite „în dinţi de ferăstrău“. De asemenea, pisania scrijelită deasupra portalului este încadrată de două registre cu motivul spiralei. Interiorul este împărţit în altar, naos şi pronaos, ultimele două spaţii fiind separate printr-un perete despărţitor sculptat şi decorat cu motive vechi. Partea superioară a peretelui despărţitor prezintă motive de o tulburătoare sensibilitate: pomul vieţii, coarnele berbecului, spirala.

Consolele sculptate „în cap de cal“, cele mai frumoase, mai bine reliefate şi mai expresive din toate bisericile de lemn văzute până acum, constituie un adevărat brand al locului, fiind cele care dau nota de unicitate monumentului şi îl particularizează în rândul bisericilor de lemn din Moldova. „După cum se poate observa, există console sculptate în «cap de cal», console pe care este sculptat capul de om şi, foarte interesant, console sculptate în cap de cal cu chip de om“, explică părintele paroh. De altfel, aceste splendide console au fost remarcate încă din anii â80 ai secolului trecut, de către cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian: „«Consolele interioare ale bisericii din Tisa-Silvestri sunt decorate cu motive antropomorfe, cărora le corespund la exterior console cu decoraţie «în cap de cal»“.

Una dintre splendorile acestei bisericuţe rămâne catapeteasma. Pictată de un zugrav anonim, aceasta păstrează un tezaur iconografic unic. „Catapeteasma este cea originală. A fost doar curăţată, din câte ştiu, în 1995“, spune părintele Cătălin Filip. Din patrimoniul bisericuţei fac parte două icoane foarte vechi şi extrem de valoroase din punct de vedere pictural – icoana Sfântului Arhanghel Mihail şi cea a Sfântului Ierarh Nicolae, păstrate în Altar. „Masa Altarului este sculptată dintr-un singur trunchi, sub formă de amforă“, subliniază parohul de la Tisa-Silvestri.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:
error

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Biserica ,,Sfinţii Voievozi” -Tisa Silvestri”

Nu sunt detalii