Sursa: Marele dicționar geografic al României, vol IV
Biserica Sf. Nicolae face parte din vechiul schit Nifon, din proximitatea Spitalului de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranță Săpoca (secția Nifon). Situat pe un frumos pisc și înconjurat de pădure se află acest frumos amplasament monahal. Chiar dacă părăsit, biserica încă are multe de spus. Povestea fondării schitului începe în anul 1811 atunci când, pe pământul oferit de la vătaful Nițu Fintescu, Ierodiaconul Nifon ridică o bisericuță de lemn, cu scopul de a gazdui parinții sihaștri cu viață de obște, fără a fi supusă cuiva.
Timpul a trecut și micuța biserică a adunat în jurul ei mai mulți călugări sihaștri. Deoarece viața monahală a prins contur și s-a dezvoltat cu repeziciune, în anul 1842 bisericuța de lemn este dărâmată și, în locul ei, avea să se înalțe o biserică mult apropiată de cea din zilele noastre. Lucrarea a fost realizată de către clucerul Nicolae Pîcleanu, ajutat de starețul Constantie, de un sobor de preoți și de alți oameni ai locului, conform pisaniei de la acea vreme. Lucrările la noua biserică de zid aveau să fie finalizate în anul 1845, pe 9 noiembrie, în zilele de domnie ale lui Gheorghe Bibescu, Epitrop al Eparhiei Buzăului fiind D. D. Chesarie.
Modificări structurale aveau să înceapă în anul 1856, tot în vremea starețului Constantie, în vremea domnitorului Alexandru Ghica și aveau să fie finalizate în 1860, în vremea domniei lui Alexandru Cuza. Epitropul de la acea vreme, D. D. Archimandritul Dionisie a oferit sprijin în realizarea acestei construcții. La finalizarea lucrărilor, starețul schitului era cuviosul Iliodor. Cel care a ajutat cel mai mult schitul pentru construire în forma lui finală, așa cum o putem observa azi, a fost Niculae Pîcleanu și soția sa Casandra, conform pisaniei actuale.
Episcopul Dionisie s-a ocupat de privegherea și îngrijirea acestui schit. Deoarece în zona schitului erau 7 izvoare cu apă de băut, bună pentru reumatism, boli de piele, răni și alte probleme de sănătate, episcopul Dionisie a organizat captarea apelor de la izvoare în cadrul unor băi cu apă sulfuroasă. Deoarece biserica avea un rol esențial în formarea cunoștințelor, tot episcopul organizează o școală primară unde veneau copiii din sat și unde erau pregătiți pentru a deveni seminariști.
Din păcate, la moartea episcopului Dionisie, totul a decăzut. Instalația băilor au ajuns o ruină, iar școala primară s-a mutat la Mănăstirea Berca. Călugării care slujeau în cadrul schitului s-au împrăștiat, rămânând doar 11. Deoarece zona a avut (și are) un real potențial, statul a decis construirea, pe fostul amplasament al băilor și școlii primare, a spitalului rural Nifon, cel amintit la început.