• General
  • Itinerariu
  • Excursia include
  • Pareri
  • Intrebari

Sursa:

În anul 1924, enoriaşii din Boiştea, împreună cu preotul Constantin Moiceanu, au hotărât să ridice o nouă biserică la mijlocul parohiei. Astfel au format un consiliu parohial de iniţiativă care să adune bani şi materiale pentru această lucrare.

Pământul necesar pentru ridicarea acestei biserici a fost donat de către Catrina lui Ion Simon şi Nică Mazilu.  Aceştia au donat acest pământ pentru că un văr de-al lor Gheorghe Pomană îi purta pe nedrept în judecată şi astfel cearta dintre ei s-a terminat, rămânând în relaţii bune tot restul vieţii.

În vara anului 1924 a început procurarea materialelor şi au început să se pună bazele noii construcţii. S-a turnat fundaţie din ciment, s-a construit elevaţia şi zidul până la nivelul de jos al  ferestrelor. Piatra necesară zidirii acestei biserici a fost adusă de pe pârâul Plopu. Enoriaşii au muncit din greu ani de-a rîndul la aducerea pietrei, încărcatul şi descărcatul făcându-se manual, iar transportul se făcea cu carele cu boi şi cai pe o distanţă de circa 15 km.

Biserica a fost construită din piatră cioplită de meşteri iscusiţi sub conducerea renumitului maistru pietrar Ion Silvestru din Comăneşti, după anul 1938. Venind al doilea război mondial, lucrările au fost întrerupte, acoperirea făcîndu-se abia în 1950, iar biserica s-a terminat în anul 1958. Despre construcţia acestei impunătoare biserici aflăm şi din pisania cioplită în piatră care se află deasupra uşii de  la intrarea în Sf. locaş:

„ACEASTĂ BISERICĂ CU HRAMUL SFINţILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL S-A RIDICAT DE CĂTRE ENORIAŞII PAROHIEI BOIŞTEA DIN COMUNA DĂRMĂNEŞTI, RAIONUL MOINEŞTI, REGIUNEA BACĂU, SUB ÎNDRUMAREA PREOŢILOR CONSTANTIN MOICEANU, MIHAI PUŞCALĂU ŞI VASILE PĂSCĂLIN ŞI PRIMAR ION SĂNDULESCU. S-A SFINŢIT LA  16 NOIEMBRIE 1958 DE CĂTRE PREA SFINŢITUL EPISCOP PARTENIE CIOPRON AL ROMANULUI”

 

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Nu sunt detalii.

Nu sunt detalii.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Fii primul care lasă un review la “Biserica ortodoxa ,,Sfinţii Petru şi Pavel” – Dărmaneşti”

Nu sunt detalii