La pas prin Țara Făgărașului, la Șinca Veche

Astăzi pornim în frumoasa ţară a Făgăraşului, la Sinca Veche, un loc fascinant, plin de istorie şi de o frumuseţe unică.

În acest sat, de demult, au existat patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche.

Aceasta a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atenţia asupra inscripţiilor ne-creştine de pe unul dintre pereţii altarului.

Încărcătura subtilă a acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşmă.

Zona mai este celebră în rândul iniţiaţilor deoarece aici, în prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească. Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau romaneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică.

Merită să vizităm? Este mit sau realitate? Rămâne să vedem.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Instagram
LinkedIn
Share